Recenzii

Autor: Dragos Georgescu

  • Data adaugarii: 22/12/2020
  • Rating:

Beneficii: Aşa cum am citit şi în alte review-uri, a durat ceva până să mă obişnuiesc cu ochelarii însă, după 3 zile de purat cu orele în faţa monitorului, efectele benefice au început să se simtă: nu mă mai dor ochii, nu mai am senzaţia de mâncărime şi usturime pe care o aveam înainte şi mă felicit pentru achiziţia făcută.
Aspectul estetic: Sunt foarte frumoşi deşi nu ies în evidenţă decât poate prin coloritul gălbui al lentilelor. Rama este dintr-un material foarte solid, au arcuri la balamale şi se mulează foarte bine pe tâmple, fără să incomodeze sau să strângă. Nu vin în etui ci într-un săculeţ personalizat, însoţiţi de o lavetă.
Concluzie: îi recomand cu toată încrederea tuturor celor care petrec ore bune în faţa monitorului şi/sau a ecranului smartphone-lui. Acord nota maximă atât pentru promptitudinea livrării cât şi pentru recomandările şi sfaturile primite la telefon de la reprezentantul gunnars.ro.

Afişare 1 - 1 din 1 (1 pagini)